Standarde şi directive

Desigur, produsele noastre respectă toate standardele şi normele necesare în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/425 privind echipamentele individuale de protecţie (EIP) – şi nu ne oprim aici: întotdeauna avem aşteptări puţin mai mari de la produsele noastre. Pentru a oferi securitatea suplimentară pe care clienţii noştri – pe bună dreptate – o aşteaptă de la produsele noastre.

EN ISO 374-1:2016 – Modificare la standardul pentru mănuşi de protecţie împotriva substanţelor chimice

Mănuşile de protecţie împotriva substanţelor chimice trebuie să îndeplinească cerinţele standardului european EN ISO 374-1. Acest standard a suferit modificări fundamentale în ceea ce priveşte certificarea.

Partea 1 (terminologie şi cerinţele de performanţă pentru riscurile chimice) includ modificări majore:

  • Extinderea substanţelor chimice testate de la 12 la 18
  • Eliminarea paharului de laborator pentru „mănuşile de protecţie impermeabile cu protecţie scăzută împotriva riscurilor chimice"
  • Standardizarea tipurilor de mănuşi în tipul A, B sau C
  • Modificarea marcajului de pe produs: pictograma balon Erlenmeyer cu număr diferit de litere pentru substanţele chimice testate, în funcţie de tip

Marcaj nou la mănuşile de protecţie:

Rezistenţă la permeabilitate de tip A: cel puţin 6 substanţe chimice testate timp de cel puţin 30 minute fiecare.

Rezistenţă la permeabilitate de tip B: cel puţin 3 substanţe chimice testate timp de cel puţin 30 minute fiecare.

Rezistenţă la permeabilitate de tip C: cel puţin 1 substanţă chimică testată timp de cel puţin 10 minute fiecare.

Extinderea substanţelor chimice testate: Catalogul de testare a fost extins în conformitate cu noul standard.

Consultanţa privind utilizarea oferită de producător este în continuare de mare importanţă. Nivelul concret de protecţie trebuie determinat în contextul unei evaluări a riscurilor asociate cu activităţile efective de la locul de muncă şi ţinând seama de condiţiile specifice de utilizare. Cerinţele individuale trebuie definite de către utilizator sau experţi relevanţi în materie de securitatea muncii, iar producătorul mănuşilor de protecţie trebuie întrebat cu privire la performanţa specifică de protecţie a acestor mănuşi de protecţie. Prin intermediul uvex Chemical Expert System, uvex oferă o platformă multilingvă, online, pentru consultarea timpilor individuali de permeabilitate. În plus, angajaţi cu experienţă vă stau la dispoziţie la faţa locului şi în centrul de competenţă pentru protecţia mâinilor din Lüneburg pentru a vă oferi răspunsuri la toate întrebările referitoare la mănuşile de protecţie împotriva riscurilor chimice.

DIN EN 388:2003 – Mănuşi de protecţie împotriva riscurilor mecanice

Standardul european DIN EN 388:2003 descrie cerinţele, metodele de testare şi marcajele mănuşilor de protecţie împotriva riscurilor mecanice posibile să apară în timpul lucrului. Metodele de testare stabilite pot fi aplicate şi la protecţiile braţelor (adică la părţile îmbrăcămintei de protecţie care nu sunt fixate ferm de mănuşi sau de îmbrăcămintea de protecţie).

La fel ca în cazul rezultatelor testărilor, mănuşile de protecţie sunt clasificate la un nivel de performanţă în raport cu fiecare dintre pericolele mecanice individuale. Valorile respective (cifre de la 0 la 5; cu 4 sau 5 drept cea mai bună valoare) pot fi văzute lângă pictograma cu mănuşa.

Riscurile şi sarcinile mecanice, precum şi metodele lor de testare a acestora sunt definite în DIN EN 388:2003, după cum urmează:

  • Rezistenţa la abraziune:
    Pentru a verifica rezistenţa la abraziune a mănuşii de protecţie, materialul este prelucrat cu hârtie abrazivă sub presiune. Numărul de cicluri necesare pentru a crea o gaură în material este utilizat ca referinţă.
    (Cel mai ridicat nivel de performanţă 4 = 8.000 cicluri)
  • Rezistenţa la tăiere:
    Pentru a verifica rezistenţa la tăiere a unei mănuşi de protecţie, se utilizează o lamă circulară rotativă care trece prin mănuşă la viteză constantă. Drept referinţă se foloseşte comparaţia cu un material de referinţă şi indicele rezultat.
    (Cel mai ridicat nivel de performanţă 5 = indice 20)
  • Rezistenţa la rupere:
    Pentru a verifica rezistenţa la rupere, materialul mănuşii de protecţie este mai întâi tăiat. Drept referinţă se foloseşte forţa necesară pentru a rupe materialul.
    (Cel mai ridicat nivel de performanţă 4 = 75 Newton)
  • Rezistenţa la perforare:
    Pentru a verifica rezistenţa la perforare, mănuşa este găurită cu un cui (dimensiune fixă). Forţa utilizată în acest scop serveşte drept referinţă.
    (Cel mai ridicat nivel de performanţă 4 = 150 Newton)
Nivel de performanţă12345
Indice≥ 1,2≥ 2,5≥ 5≥ 10≥ 20

EN 388:2016 – Modificare la standardul pentru mănuşi de protecţie la tăiere

Încadrarea mănuşilor de protecţie la tăiere într-o anumită clasă de protecţie se făcea până acum în Europa în conformitate cu standardul DIN EN 388:2003. Dezvoltarea continuă a materialelor tehnice – aşa-numitele fibre de înaltă performanţă – a necesitat o adaptare a testelor şi clasificării acestor produse, iar modificările au fost implementate în standardul DIN EN 388:2016.

Metodă de testare conform EN 388:2016/ISO 13997

  • Se aplică mănuşilor de protecţie la tăiere ale căror materiale tocesc lamele (cum ar fi fibrele de sticlă şi de oţel).
  • Metodă de testare suplimentară în conformitate cu ISO 13997: Determinarea durabilităţii mănuşii împotriva unui obiect ascuţit la un singur contact, cu aplicarea unei forţe mari
  • În acest scop, o lamă lungă, dreaptă se trage o dată peste produsul testat. Se determină forţa minimă pentru tăierea produsului testat după 20 de milimetri.
  • Rezultatul este indicat în Newton (N) şi atribuit unei clase de protecţie la tăiere.
Nivel de performanţăABCDEF
Valoare Newton≥ 2≥ 5≥ 10≥ 15≥ 22≥ 30

Clip video: Testarea mănuşilor de protecţie conform EN 388 şi ISO 13997 cu privire la rezistenţa la tăiere

Cut resistance testing of safety gloves according to EN 388 and ISO 13997 – uvex safety group

DIN EN 407 – Mănuşi de protecţie împotriva riscurilor termice

Standardul european DIN EN 407 reglementează cerinţele minime şi metodele specifice de testare pentru mănuşile de protecţie în ceea ce priveşte riscurile termice. Mănuşile de protecţie certificate în conformitate cu acest standard protejează purtătorul de căldura de contact, radiaţia termică şi stropi mici de metal topit, de exemplu.

Cu toate acestea, acest lucru nu se aplică utilizării specifice a mănuşilor de protecţie termică, cum ar fi combaterea incendiilor sau sudură. Conform DIN EN 407, mănuşile de protecţie termică trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici:

  • inflamabilitate scăzută, respectiv propagare redusă a flăcării
  • transfer de căldură scăzut (protecţie împotriva căldurii radiante, de convecţie şi de contact)
  • rezistenţă la temperatură ridicată

Mănuşile de protecţie sunt clasificate şi testate în DIN EN 407 conform următoarelor criterii:

  • Protecţie împotriva aprinderii:
    Mănuşa de protecţie este expusă la o flacără de gaz timp de 15 secunde. Apoi se măsoară timpul până când materialul mănuşii încetează să mai ardă sau să fie incandescentă.
    (Cel mai ridicat nivel de performanţă 4 = durată de combustie reziduală 2 secunde; durată de incandescenţă reziduală 5 secunde)
  • Protecţie împotriva căldurii de contact:
    Se măsoară temperatura  (de la 100°C până la 500°C) la care mănuşa oferă protecţie timp de 15 secunde, fără ca interiorul să se încălzească cu peste 10°C.
    (Cel mai ridicat nivel de performanţă 4 =+500 °C)
  • Protecţie împotriva căldurii de convecţie (căldură care pătrunde treptat):
    Se măsoară timpul mai exact durata cât mănuşa poate întârzia o creştere a temperaturii în interiorul său – datorită pătrunderii căldurii din foc deschis – de peste 24°C. 
    (Cel mai ridicat nivel de performanţă 4)
  • Protecţie împotriva radiaţiei termice:
    Mănuşa de protecţie este expusă la radiaţie termică. Se măsoară timpul până când o anumită cantitate de căldură pătrunde în interiorul mănuşii.
    (Cel mai ridicat nivel de performanţă 4 = cel puţin 95 de secunde)
  • Protecţie împotriva picăturilor de metal topit:
    Se măsoară câte picături de metal topit sunt necesare pentru a creşte temperatura dintre materialul mănuşii şi piele cu 40°C.
    (Cel mai ridicat nivel de performanţă 4 = peste 35 de picături)
  • Protecţie împotriva metalului topit:
    Se măsoară câte grame de fier topit sunt necesare pentru a deteriora o piele artificială din PVC (fixată la interiorul mănuşii).
    (Cel mai ridicat nivel de performanţă 4 = 200 grame) 

    În conformitate cu testarea conform DIN EN 407, mănuşile de protecţie sunt clasificate la un nivel de performanţă pentru fiecare dintre pericolele termice individuale (cifre de la 1 la 4; cu 4 ca cea mai bună valoare). Este important ca mănuşa să nu intre în contact cu focul deschis dacă nu atinge nivelul de performanţă 3 în testul de rezistenţă la foc.

DIN EN 511 – Protecţie împotriva frigului

Cerinţele minime privind mănuşile de protecţie în ceea ce priveşte protecţia împotriva frigului sunt prevăzute în standardul DIN EN 511. Mănuşile certificate în baza acestui standard sunt destinate protejării purtătorului împotriva frigului de convecţie (frig penetrant), precum şi a frigului de contact (atingere directă).

Ca şi în cazul protecţiei împotriva riscurilor termice şi mecanice, mănuşa de protecţie este clasificată în diferite niveluri de performanţă pentru fiecare aspect în parte. Nivelurile de performanţă sunt indicate printr-o cifră de la 1 la 4 lângă pictogramă, unde 4 descrie cel mai ridicat nivel de performanţă.

Determinarea nivelurilor de performanţă pentru mănuşile de protecţie împotriva frigului:

  • Frig de convecţie:
    Se măsoară cantitatea de energie necesară pentru a menţine temperatura unui model de mână încălzit (între 30 şi 35°C) cu o mănuşă de protecţie în raport cu temperatura constantă a camerei. (Se calculează proprietăţile de izolare termică în funcţie de temperatura modelului de mână, temperatura camerei şi energia necesară pentru a menţine temperatura.)
  • Frig de contact (testare conform ISO 5085):
    Se determină rezistenţa termică a mănuşilor de protecţie folosind o placă rece şi o placă caldă. Materialul mănuşii este plasat ca izolator între cele două plăci şi modificarea gradientului de temperatură serveşte ca indicator (comparaţie cu standardul de referinţă).

În plus, mănuşa poate fi testată pentru impermeabilitate la apă în conformitate cu EN ISO 15383. Dacă timp de 30 minute nu a pătruns apă în mănuşă, se consideră că acest test a fost trecut (fără niveluri specifice de performanţă).

DIN EN 16350:2014 – Mănuşi de protecţie, proprietăţi electrostatice

Pentru zonele de lucru cu risc de incendiu şi explozie acum există în premieră standardul european DIN EN 16350:2014, care defineşte condiţiile de testare şi cerinţele minime pentru proprietăţile electrostatice ale mănuşilor de protecţie:

  • Rezistenţa de trecere trebuie să fie mai mică decât 1,0?×?108 Ohm (Rv< 1,0?×?108 ?).
  • Atmosferă de testare: temperatura aerului 23 ± 1°C, umiditate relativă 25 ± 5%.

Important! Mănuşile de protecţie cu caracteristici de disipare a electricităţii statice sunt eficiente numai dacă purtătorul este legat la pământ printr-o rezistenţă mai mică de 108 Ohm.

Produsele noastre sunt testate în conformitate cu DIN EN 16350:2014 şi, prin urmare, sunt potrivite atât pentru protecţia produsului, cât şi pentru protecţia muncii.

Ce ar trebui să ia în considerare utilizatorul?
Vechea clasificare conform DIN EN 1149-1:2006 nu mai este permisă. Rezistivitatea de suprafaţă testată astfel reflectă numai transferul de sarcină pe suprafaţa materialului şi nu este suficientă pentru a asigura o protecţie eficientă.

La ce pot fi utilizate mănuşile testate în conformitate cu DIN EN 16350:2014?
Mănuşile de protecţie care au fost testate cu succes în conformitate cu DIN EN 16350:2014 pot fi utilizate în zonele de lucru cu risc de incendiu şi explozie (de exemplu, în rafinării) şi formează o verigă esenţială în lanţul de legare la pământ (mănuşi - îmbrăcăminte de protecţie - încălţăminte - podea). În legătură cu proprietăţile electrostatice, este adesea luată în considerare şi descărcarea electrostatică ("electrostatic discharge" sau "ESD") în zona de protecţie a produsului. Mănuşile de protecţie testate în conformitate cu DIN EN 16350:2014 pot fi utilizate pentru toate aplicaţiile de protecţie ESD a produsului. 

Share Print