Standarde şi directive

Laboratorul nostru de testare a materialelor textile situat în Ellefeld asigură faptul că îmbrăcămintea noastră de protecţie îndeplineşte toate standardele relevante – şi, în multe cazuri, chiar depăşeşte cu mult cerinţele. În seria noastră de bloguri (compusă din două părţi) intitulată „Cât de sigură este siguranţa?” explicăm exact cum se realizează procedura de testare a materialelor textile:

Partea 1
Partea 2

Standardul european DIN EN 343 reglementează cerinţele pentru îmbrăcămintea de protecţie împotriva ploii ca parte a îmbrăcămintei de protecţie.

Această îmbrăcăminte este o îmbrăcăminte de protecţie care protejează împotriva precipitaţiilor, ploii, ceţii şi vântului la temperaturi mai mari sau egale cu –5°C. Această îmbrăcăminte de protecţie are doi parametri de performanţă:

x = rezistenţă la pătrunderea apei (etanşeitate la apă)
Este posibilă o clasificare în clasele 1-3. Clasa 3 are cea mai mare rezistenţă la pătrunderea apei şi îndeplineşte astfel cele mai exigente cerinţe.

Rezistenţa la pătrunderea apei (WP) este măsurată în pascali şi este presiunea hidrostatică deţinută de un material. Adesea se utilizează termenul „coloană de apă”, iar atunci valoarea este exprimată în milimetri. Atât materialul, cât şi cusăturile sunt testate.

y = rezistenţă la difuzia vaporilor de apă (capacitate de trecere a aerului)
Este posibilă o clasificare în clasele 1-3. Clasa 3 are cea mai mică rezistenţă la difuzia vaporilor de apă şi îndeplineşte astfel cele mai exigente cerinţe.

Rezistenţa la difuzia vaporilor de apă (Ret) este măsurată în m²*Pa/W şi cu cât este mai mică cu atât mai bine permite un material textil trecerea aerului. Dacă articolul de îmbrăcăminte are o valoare Ret care se încadrează în clasa 1, după acest număr trebuie specificat textul „timp limitat de purtare”.

Standardul EN ISO 20471 reglează cerinţele minime pentru îmbrăcămintea de înaltă vizibilitate. Îmbrăcămintea de înaltă vizibilitate serveşte pentru a semnala vizual prezenţa purtătorului – şi pentru a face purtătorul vizibil în situaţii periculoase, în toate condiţiile de lumină posibile în timpul zilei şi atunci când este iluminat cu farurile pe întuneric.

Vizibilitatea se obţine printr-un contrast ridicat între îmbrăcăminte şi fundalul pe care se vede îmbrăcămintea. În consecinţă, îmbrăcămintea de protecţie trebuie selectată în funcţie de fundalul predominant pentru a asigura o protecţie optimă. Îmbrăcămintea de înaltă vizibilitate constă, de obicei, dintr-un material de bază fluorescent şi un material retroreflectorizant. Suprafeţele minime (exprimată în metri pătraţi) pe materialul de fundal şi materialul retroreflectorizant determină clasa îmbrăcămintei de înaltă vizibilitate. Clasa este indicată ca număr în partea dreaptă a pictogramei ca "x".

Îmbrăcămintea de înaltă vizibilitate este împărţită în trei niveluri de risc în conformitate cu EN ISO 20471:

• risc scăzut = vizibilitate
• risc mediu = vizibilitate mărită
• risc ridicat = vizibilitate ridicată

Standardul DIN EN 510 descrie specificaţiile pentru îmbrăcămintea de protecţie utilizată în locuri cu risc de prindere în piesele mobile.

Îmbrăcămintea de protecţie certificată în mod corespunzător reduce la minimum riscul de prindere sau de smulgere a materialelor textile în piesele mobile atunci când purtătorul lucrează la sau în apropiere de maşini sau utilaje cu mişcări periculoase.

Prin urmare, caracteristicile speciale ale îmbrăcămintei sunt, printre altele:

• pe jachete nu există buzunare accesibile din exterior
• nu există cute cusute
• închideri mascate
• croi pe corp

Sub titlul principal DIN EN 1149 "Proprietăţi electrostatice" sunt incluse următoarele titluri:

Partea 1: Metodă de testare pentru măsurarea rezistivităţii de suprafaţă
Partea 2: Metodă de testare pentru măsurarea rezistenţei de trecere
Partea 3: Metodă de testare pentru măsurarea capacităţii de disipare a sarcinilor
Partea 4: Verificarea îmbrăcămintei (standard momentan în lucru)
Partea 5: Cerinţe de performanţă pentru materiale şi cerinţe de proiectare

Această îmbrăcăminte este o îmbrăcăminte de protecţie care disipă electricitatea statică. Îmbrăcămintea reduce încărcarea electrostatică a personalului şi, astfel, formarea de scântei de descărcare cu risc de aprindere. Acest tip de îmbrăcăminte este necesar în zonele în care pot apărea atmosfere explozive. Standardul defineşte cerinţele electrostatice pentru îmbrăcăminte pentru a evita descărcările care pot provoca incendii.

Îmbrăcămintea de protecţie pentru sudură şi proceduri conexe conform EN ISO 11611 protejează purtătorul de stropi mici de metal, contact pe termen scurt cu flăcările şi radiaţia termică din arcul electric. Îmbrăcămintea poate fi adecvată pentru persoane în timpul sudării şi procedurilor conexe, unde apar acelaşi tip şi aceleaşi pericole. Efectul de protecţie este obţinut prin folosirea unei ţesături ignifuge în combinaţie cu anumite caracteristici de prelucrare definite de EN ISO 11611. Un criteriu de testare pentru clasificarea ca îmbrăcăminte de protecţie pentru sudură este propagarea limitată a flăcării. Se evaluează comportamentul de ardere a ţesăturii după expunerea sa la o flacără verticală mică.

Testul se bazează pe EN ISO 15025 (anterior DIN EN 532), care specifică următoarele:

• nu lăsaţi mostra să continuă să ardă la marginile de sus sau pe lateral
• pe mostră nu are voie să se formeze o gaură mai mare de 5x5 mm²
• mostra nu are voie să prezinte stropi care ard sau topesc
• valoarea medie a duratei de combustie reziduală nu are voie să depăşească 2 secunde
• valoarea medie a duratei de incandescenţă reziduală nu are voie să depăşească 2 secunde

Clasificarea îmbrăcămintei de protecţie în două clase

Clasa 1 (inferioară): Protecţie împotriva lucrărilor de sudură mai puţin riscante, precum şi în situaţii cu un număr mai mic de stropi de sudură şi căldură radiantă redusă; cel puţin 15 picături de metal topit şi indice de trecere a căldurii RHTI 24 ≥ 7 s

Clasa 2 (superioară): Protecţie împotriva lucrărilor de sudură mai riscante, precum şi în situaţii cu mulţi stropi de sudură şi căldură radiantă ridicată; cel puţin 25 de picături de metal topit şi indice de trecere a căldurii RHTI 24 ≥ 16 s

Testele pentru propagarea flăcării pot fi efectuate folosind două metode diferite – este posibilă şi testarea folosind ambele variante (A1+A2).

Metoda A – Aprindere la suprafaţă: Flacăra se aplică central pe mostra prelevată.
Metoda B – Aprindere la margine: Flacăra se aplică la marginea interioară a mostrei prelevate.

Îmbrăcămintea de protecţie conform standardului EN ISO 11612 – îmbrăcăminte care protejează împotriva căldurii şi flăcărilor – serveşte la protejarea lucrătorilor la contactul pe termen scurt cu flăcările şi împotriva a cel puţin unui tip de căldură. Un criteriu de testare pentru clasificarea ca îmbrăcăminte de protecţie pentru lucrătorii expuşi la căldură este propagarea limitată a flăcării în conformitate cu EN ISO 15025 (anterior DIN EN 532), similar cu criteriul de testare pentru îmbrăcămintea de protecţie pentru sudură (litera de cod A). Tipul de căldură este definit prin coduri (de la B la F). Căldura apărută poate fi convectivă (litera de cod B), radiantă (litera de cod C), cauzată de stropi mai mari de aluminiu topit (litera de cod D) sau de fier topit (litera de cod E), căldură de contact (litera de cod F) sau ca o combinaţie a acestor forme. Pe lângă literele de cod, la această îmbrăcăminte de protecţie sunt specificate şi nivelurile de performanţă, de la 1 la 4. Cu cât este mai mare nivelul de performanţă, cu atât este mai mare efectul de protecţie.

Efectul de protecţie este obţinut printr-o ţesătură ignifugă în combinaţie cu anumite caracteristici de prelucrare.

Pentru transferul de căldură sunt definite niveluri de performanţă suplimentare:

• Nivelul 1: efectul unui risc perceput ca mic
• Nivelul 2: efectul unui risc perceput ca mediu
• Nivelul 3: efectul unui risc perceput ca ridicat
• Excepţie: Nivelul 4 se aplică la expunerea la căldură radiantă intensă (a se vedea codul C)

Rezistenţa termică este măsurată la o temperatură de 180 °C (+/– 5 °C) sau opţional la 260 °C (+/– 5 °C). Opţional, îmbrăcămintea completă poate fi testată pentru a prezice arsurile.

Această îmbrăcăminte de protecţie în conformitate cu DIN EN 61482-1-2 – îmbrăcăminte de protecţie împotriva pericolelor termice ale unui arc electric – este o îmbrăcăminte termică. Este adecvată pentru lucrul în zona de joasă tensiune, unde pot apărea pericole termice din cauza arcului electric. Un criteriu de testare important este testarea rezistenţei arcului electric în conformitate cu DIN EN 61482-1-2. Măsurarea se efectuează folosind testul cu casetă cu arc electric omologat CENELEC, în cadrul căruia se efectuează măsurători energetice ale izolaţiei termice şi o evaluare cantitativă a riscului de arsuri. Cu toate acestea, îmbrăcămintea nu este un echipament de protecţie electroizolant în conformitate cu EN 50286.

DIN EN 61482-1-2 reglementează metodele de testare pentru determinarea clasei de protecţie a materialului şi a îmbrăcămintei împotriva arcului electric prin utilizarea unui arc electric de test direcţionat (test cu casetă).

Măsurarea energiei termice la testul cu casetă pentru material:

• curba Stoll este folosită pentru a evalua dacă transportul de căldură poate cauza arsuri de gradul doi
• evaluarea testului cu casetă cu privire la îmbrăcăminte, inclusiv toate accesoriile, aţă de cusut, elemente de închidere etc.

Cerinţe suplimentare:

• Materialul exterior şi interior trebuie să respecte indicele 3 de propagare limitată a flăcării, iar straturile intermediare indicele 1.
• Se va utiliza o aţă de cusut rezistentă la căldură (până la 260°C)

Dacă partea din faţă a produsului (de exemplu, la jachete) se află într-o clasă de protecţie superioară faţă de partea din spate, toată partea din faţă, inclusiv mânecile, trebuie să corespundă acestei clase superioare. Performanţa diferită a părţii din spate trebuie să fie marcată clar.

În standardul DIN EN ISO 14116 sunt specificate cerinţele de performanţă pentru materiale, combinaţii de materiale şi îmbrăcăminte de protecţie cu propagare limitată a flăcării. Scopul standardului este de a preveni posibilele pericole cauzate de contactul neintenţionat, izolat şi de scurtă durată cu flăcări mici de aprindere. Contactul se referă la situaţiile în care nu există un risc semnificativ de căldură şi nici alte surse de căldură.

Îmbrăcămintea de protecţie care respectă acest standard nu este adecvată dacă este necesară o protecţie suplimentară împotriva riscului de expunere la căldură şi flăcări.

În plus, standardul defineşte cerinţe suplimentare pentru îmbrăcămintea de protecţie, inclusiv cerinţe mecanice şi cerinţe pentru marcaje şi furnizarea de informaţii de către producător.

 Cerinţele de model pentru îmbrăcăminte specificate în standardul DIN EN ISO 14116 includ:

• o suprapunere suficientă între jachetă şi pantaloni
• fără suflecări la picioarele de pantaloni
• fără componente conductoare de flacără sau căldură care trec prin toate straturile
• rezistenţa cusăturii după cinci cicluri de spălare trebuie să fie mai mare de 30 Newton

Îmbrăcămintea de protecţie în conformitate cu EN ISO 14116 constă din mai multe articole de îmbrăcăminte cu un singur strat sau mai multe straturi sau dintr-un singur articol de îmbrăcăminte. Fiecărei combinaţii de materiale i se atribuie un indice (1, 2 sau 3) pentru propagarea limitată a flăcării, în conformitate cu testarea efectuată conform ISO 15025.

Standardul DIN EN 14605 reglementează cerinţele pentru costumele de protecţie pentru întregul corp sau costumele de protecţie completă (cu legături – dacă sunt disponibile – etanşe între diferitele părţi ale îmbrăcămintei).

Îmbrăcămintea de protecţie chimică este clasificată în principiu în funcţie de situaţiile de utilizare. Clasificările conform DIN EN 14605 pot fi consultate în următorul tabel:

Cerinţele de testare pentru îmbrăcămintea de protecţie în conformitate cu DIN EN 14605 includ:

• rezistenţa la abraziune
• rezistenţa la fisurare prin flexionare
• rezistenţa la fisurare prin flexionare la -30 °C
• rezistenţa la sfâşiere
• rezistenţa la întindere
• rezistenţa la perforare
• rezistenţa la îmbibare cu lichide

Criteriile de testare pentru îmbrăcămintea de protecţie împotriva substanţelor chimice lichide pot fi dovedite prin metode de testare specifice.

Metode de testare pentru îmbrăcămintea de protecţie chimică

Testare cu jet (utilizare pentru costume de protecţie etanşe la lichide – tipul 3)
La aşa-numita testare cu jet pentru verificarea costumelor de protecţie etanşe la lichide, îmbrăcămintea de protecţie este purtată de un voluntar peste un combinezon de lucru absorbant. Materialul este supus într-un mod prestabilit la diverse teste de simulare, în timp ce un aparat de testare suflă un anumit volum de lichid de marcare pe voluntar (folosind un flux de aer puternic). Etanşeitatea costumului de protecţie este determinată printr-o verificare vizuală a combinezonului de lucru purtat dedesubt.

Testare prin pulverizare (utilizare pentru costume de protecţie etanşe la pulverizare – tipul 4)
Funcţionalitatea costumelor de protecţie etanşe la pulverizare de tipul 4 este testată prin intermediul unui test de pulverizare cu lichid. Efectuarea testării prin pulverizare este similară cu cea a testării cu jet, diferenţa fiind că lichidul de marcare este suflat din aparatul de testare prin pulverizări de aburi fini.

Standardul european ISO 13982 reglementează cerinţele minime pentru costumele de protecţie chimică de tipul 5. Acesta se referă la costume de protecţie pentru întregul corp care protejează purtătorul împotriva particulelor (granulelor) şi aerosolilor de substanţe chimice solide.

Articolele de îmbrăcăminte specificate în standard acoperă trunchiul, braţele şi picioarele (cu sau fără glugă sau protecţie a picioarelor). Îmbrăcămintea de protecţie chimică etanşă la particule trebuie să aibă proprietăţi rezistente împotriva pătrunderii particulelor solide în suspensie (praf în suspensie) pentru a proteja în mod adecvat purtătorul. 

Standardul DIN EN 13034 se referă la cerinţele minime pentru costumele de protecţie cu etanşeitate limitată la pulverizare de tipul 6 (după clasificarea costumelor de protecţie chimică). Îmbrăcămintea de protecţie, care corespunde standardului european, oferă o protecţie limitată împotriva efectelor aerosolilor lichizi, pulverizărilor şi stropilor uşori în zonele în care riscul de expunere chimică este considerat relativ scăzut.

Cerinţele standardului includ, printre altele, efectul de protecţie printr-o tratare specială a ţesăturii în combinaţie cu prelucrarea necesară a costumului, în special prelucrarea cusăturilor. Criteriile de testare pentru aceste cerinţe sunt, printre altele, rezistenţa materialelor la pătrunderea lichidelor şi rezistenţa la pătrunderea lichidului pulverizat (a se vedea metoda de testare prin pulverizare).

Standardul DIN EN 32781 reglementează cerinţele minime pentru costumele de protecţie care trebuie purtate la manipularea şi pulverizarea produselor fitosanitare şi care protejează purtătorul de eventualele riscuri atunci când aplică aceste produse fitosanitare.

Cerinţele de performanţă pentru îmbrăcămintea de protecţie împotriva produselor fitosanitare includ reglementări privind rezistenţa şi etanşeitatea materialului. Gradul de penetrare este determinat printr-o metodă specială de testare conform standardului DIN EN 14786:2006.

Lucrul cu produse fitosanitare nediluate şi concentrate necesită, de asemenea, echipamente de protecţie suplimentare, cum ar fi şorţ, mănuşi de protecţie speciale pentru protecţia plantelor şi a feţei. 

Cerinţele de performanţă şi metodele de testare pentru îmbrăcămintea de protecţie împotriva agenţilor infecţioşi sunt reglementate în standardul DIN EN 14126. Îmbrăcămintea de protecţie testată în conformitate cu DIN EN 14126 garantează rezistenţa la penetrarea lichidelor contaminate biologic (penetrarea bacteriilor în stare umedă).

Cerinţele speciale pentru materialele folosite la îmbrăcămintea de protecţie împotriva agenţilor infecţioşi garantează protecţia pielii şi a purtătorului împotriva unui posibil contact cu substanţe biologice şi ajută la prevenirea răspândirii germenilor. Costumele de protecţie certificate în conformitate cu DIN EN 14126 pot fi identificate prin pictograma de pericol biologic.

Standardul DIN EN 14126 include următoarele teste pentru materialul folosit la îmbrăcămintea de protecţie:

• test de penetrare cu sânge sintetic (ISO/FDIS 11603)
• rezistenţa la virusuri (ISO/FDIS 16604)
• rezistenţa la bacterii (ISO/DIS 22610)
• rezistenţa la aerosoli biologici (ISO/DIS 22611)
• rezistenţa la prafuri contaminate (ISO/DIS 22612)

Partea 2 din standardul DIN EN 1073 reglementează cerinţele şi metodele de testare pentru îmbrăcămintea de protecţie neventilată, împotriva contaminării cu particule radioactive. Îmbrăcămintea de protecţie în conformitate cu standardul este destinată să protejeze purtătorul de contaminarea radioactivă cu particule solide.

Standardul nu include protecţia împotriva radiaţiilor ionizante sau protecţia pacienţilor împotriva contaminării cu substanţe radioactive în timpul procedurilor de diagnosticare sau terapeutice.

Cerinţele de performanţă pentru îmbrăcămintea de protecţie necesită, printre altele, posibilitatea de îmbrăcare şi dezbrăcare uşoară a îmbrăcămintei, precum şi reducerea la minimum a riscului de contaminare. Îmbrăcămintea de protecţie poate fi formată din una sau mai multe părţi care trebuie purtate împreună. De asemenea, îmbrăcămintea de protecţie conformă cu DIN EN 1073-2 trebuie să fie echipată cu accesorii aplicate ferm şi permanent (glugă, mănuşi, galoşi, protecţie respiratorie).